Simona Halep este în continuare accidentată, iar revenirea sa pe teren este incertă. Simona Halep, fostul lider al clasamentului WTA a ajuns un dezastru total în ierarhie, în timp ce Sorana Cîrstea a reușit să urce două poziții.
Simona Halep a coborât patru poziții în clasamentul WTA față de săptămâna trecută, de pe 1126 până pe locul 1130, în timp ce Sorana Cîrstea a urcat două locuri, de pe 41 până pe 39. Dacă Halep a jucat doar două meciuri în 2024, Sorana Cîrstea a jucat 28 de meciuri în 2024 (12 victorii, 16 eșecuri), având în 2024 cu prestații sub cele din anii precedenți.
Simona Halep a urcat pentru prima dată pe fotoliul de lider al clasamentului WTA în 2017, iar de atunci a avut câțiva ani de supremație asupra tenisului mondial. În prezent, Halep nu mai ocupă o poziție care să-i ofere privilegiul de a participa la cele mai importante competiții de tenis, fiind nevoită să apeleze la wildcard-urile oferite de organizatorii turneelor, așa cum a fost cazul de la Miami sau la Challenger-ul de la Paris din luna mai.
Astfel, conform site-ului WTAtennis.com, Simona Halep a mai căzut patru poziții în clasament, după ce săptămâna trecută a mai înregistrat o cădere de trei poziții. De celealtă parte, Sorana Cîrstea, care se pregătește de revenirea în circuit, după accidentarea suferită la picior, a urcat două poziții, până pe locul 39.
Sorana Cîrstea a fost o personalitate vocală în ultima perioadă împotriva politicenilor din țară, mai ales după performanțele realizate de sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Tenismena a spus în discursul său că parlamentarii trebuie să facă o infrastructură mult mai benefică pentru cei se îndreaptă către sport.
„Eu cred că nimeni nu mai are aşteptări de la politicieni sau de la statul român. Cred că singura speranţă a sportului românesc este legată de sponsorii privaţi, aşa cum se întâmplă şi cu fundaţia Ion Ţiriac. Sunt oameni care vor să facă ceva pentru sportul românesc şi sper eu că vor fi mai mulţi care vor dori să se implice.
Sportul este cel mai bun PR care ar putea exista pentru o ţară şi nu înţeleg această reticenţă de a investi în sport. În viitor, după ce mă voi retrage, voi lupta pentru acest lucru, pentru a se investi mai mult în sport, voi încerca să fac tot ceea ce pot pentru acest lucru.
Sper eu ca măcar oamenii de afaceri cu posibilităţi să încerce să ajute mai mult sportul”, a preacizat Sorana Cîrstea, în cadrul festivității de premiere a sportivilor olimpici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER